Wednesday, December 10, 2008

And the Winner Is....


Valentina Volcinschi, care a scris o povestioara cat se poate de cute si a castigat un tutu de printesa. Dar de data aceasta, nu noi suntem povestitorii, so let the fairytale tell itself:

'Se trezi Liquorice ca o pernuţă de ace, cu mirosul de abajur încălzit înţepându-i nările. Deschise ochii ei lila - intrucât bunica ei, ursitoare fiind, iubea clopoţeii de pădure la nebunie! – şi ameţi pentru o secundă sau două, uitându-se la jocul de culori. Iar a uitat lumina aprinsă în visele ei. Se gândi să se dea jos din pat şi să numere orele care au trecut pe mustăţile pisicii adormite, dar gândul îi era încă plin de mătase, aşa că se ridică în picioarele goale pe patul ei imens şi începu să facă piruete printre valurile moi ale baldachinului ei. La o respiraţie mai adâncă, se dezechilibră şi căzu cu una din pânzele sidefii peste ea, acoperind-o ca pe o statuie. În aer se iţi un clinchet ascuţit, apoi adierea râsului ei veni în urmă, suflând perdeaua din fereastră. Părul Liquoricei se înfioră şi se întinse pe spatele ei ca un bici năzdrăvan. Nu mai simţise lumina lunii demult, de acum trei luni-întuneric, când se procopsise cu PP, sau Pierderea Plutirii, şi de atunci leşina de plictis, închisă în cămăruţa ei de mentă, obosindu-se, câteodată, dansându-şi trupul micuţ pe picioarele neobişnuite cu mişcările astea “omeneşti”, până la epuizare.

Se ridică lent, ca o catifea grea, şi lăsă luciul paşilor ei până la geam. Clipi tăcut de câteva ori, cât îi luă să rerespire Lumea şi, cu rochia plină de abur de opium, sări peste marginea ferestrei şi se legănă înspre cireşul uriaş din grădină, unde o aşteptau micile flori de ceaţă, ca să i se prindă de frunte. Se opri în faţa copacului, închise ochii şi plecă uşor capul, lăsând părul să stabilească graniţa între ea şi Nelume. Era pentru prima oară când simţea inima sufletului ei zvâcnind de nerăbdare şi, lăsând zece urme mici şi reci pe scoarţă, se înălţă pe prima creangă. Căţărându-se în cireş, se simţea de parcă ar fi escaladat o uriaşă vată de zahăr, care îi incetineşte, moale şi dulce, toate mişcările. Nu se mai aventurase niciodată să urce în Albis, numai Cei-Cu-Genele-Plecate-De-Pulbere escaladează, molcomi de înţelepciune, ramurile Copacului. Când a ajuns, într-un sfârşit, Acolo-Unde-Lumea-Devine-Carte-Poştală, trecuse atât de mult timp, încât îşi simţea ochii mai tineri şi sufletul mai bătrân. Înălţându-se deasupra ultimelor flori, coroana nesfârşită a copacului deveni trena sa lungă, tule brodat cu miros de noapte. Părul îi coborî ca o avalanşă pe spate, iar ochii săi violeţi se făcură albi, albi ca laptele, albi ca mustăţile pisicii Clockwork, ca gândurile bunicii ei adormite, albi ca miile de zboruri de fluturi care se roteau deasupra ei, în cerul Nelumii. Prinsă în vârtejul lor fantastic, auzi pentru prima oară Şoapta. Nu, nu era sigură dacă venea Dinafară sau Dinăuntru, dar Şoapta...o auzise prea bine, îi suflase că...şi uite, acum, cum s-a urcat tot sângele mai aproape de urechi, pesemne nici lui nu-i venea să creadă... Deci Nelumea e Acolo-Unde-Ţi-Se-Suflă-Din-Nou-Cuvân...

Liquorice se trezi ca o pernuţă de ace, cu mirosul de abajur încălzit înţepându-i nările. Ah, iar a uitat lumina aprinsă în visele ei!'

Multumim tuturor celor care au participat, we really enjoyed this whole thing :)


6 comments:

FanicaIsMyLover said...

Liquorice would like to thank you dearly for awarding her and hopes she will traspass your Wonderland any time soon! *silk bows*

Chotronette said...

Don't forget the address :P

FanicaIsMyLover said...

Bineinteles ca nu am uitat, doar ca stau in iasi la camin si nu stiu inca adresa. deocamdata stiu doar o litera si o cifra: C2.

Cantecel said...

felicitari competitiei! m-a surclasat cu gratie maxima...

si acum, cu scuzele de rigoare pentru intarziere, poze de la lansare :)
http://s478.photobucket.com/albums/rr150/Oaname/Artizart/

Gia said...

foarte tare povestioara si ideea voastra:)
bissous!

Madame Audelle said...

..superba. reinvie magia detaliilor.

 
Design by xworx | Bloggerized by xworx for Chotronette.com | Chotronette